Cu fulgi de nea `n prag
de an,
Din ceruri plange-ncet
Stefan
Cand vede cat de umilita
E Basarabia-i iubita...
Cand trupul ei e sfartecat,
Nepotii lui au apucat
Sa umble azi prin tari straine
Spre-a castiga un dram de paine...
Cand iar s-a aciuat neghina
Luand cetatea din Teghina,
Cand nici Hotinul cel falos
Nu ne mai e de vreun folos...
Cand neamul nostru chinuit
E partial ticalosit,
Cand limba noastra cea iubita
E confiscata, urgisita...
Cand veneticii nechemati
Vor invrajbire intre frati,
Ofteaza voievodul bland
Si zice: „Doamne, pana cand?
Asculta - ma, Iisuse Sfinte,
Si la urmasii mei da minte,
Ca eu la Putna nu mai pot
Din teaca sabia sa scot
Si, judecand cu plinatate,
Sa fac la fiii mei dreptate!
La semnul Tau in Noul An
Apara, Doamne, alt Stefan
Voinic, viteaz, stapan pe sine
Si, cel putin, la fel ca mine:
Sa piara liftele pagane
Si neamu-ntreg sa creada-n Tine!
...Atunci va duce-o mult mai bine.
miercuri, 23 aprilie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu